Schimbari in relatia ta de cuplu
Acum sunteti trei! Multe aspecte ale relatiei voastre de cuplu se pot schimba, depinde doar de tine cum vei interpreta aceste schimbari. Un prim aspect sunt prietenii care nu vor mai putea sa va viziteze atat de des. Unii dintre prieteni, de obicei cei care nu au copii, nu vor intelege de ce trebuie sa acorzi atata atentie bebelusului, li se va parea ciudata distanta voastra si nevoia voastra de intimitate. Iar tu nu vei putea decat sa constati ca viata ta sociala a fost alterata pentru moment. Acum vei experimenta lucruri noi: te vei plimba pe strada sau in parc cu copilul tau, oamenii se vor opri si il vor admira, ceea ce te poate face sa te simti bine, dar uneori poate crea si neplaceri.
Vei avea mai putin timp la dispozitie, mai putin timp liber, pentru tine cel putin , si mai putina energie de consumat in cuplu. Relatia intima poate avea si ea de suferit. Important e sa vorbesti despre asta, sa intelegi, sa fii tolerant, sa accepti noua situatie si sa nu o amplifici privind-o ca pe un factor stresant. Amintiti-va in permanenta unul altuia ca a avea un bebelus este doar o faza si lucrurile se vor schimba cu repeziciune.


